O poezie pe lună

Dacă
-poezia lunii aprilie-

Dacă vrei să știi ce e cu soarele
și de ce n-apare,
Caută-mă.

Dacă vrei să știi ce e cu luna
și de ce e tristă,
Caută-mă.

Dacă vrei să știi ce e cu cerul
și de ce plânge,
Caută-mă.

Dar dacă vrei să știi ce e cu mine
și de ce încă te iubesc,
Uită-mă.

Mângâieri suave
-poezia lunii martie-

Și noaptea… și noaptea când mă vei visa, vreodată…
…să vezi în mine lumea ta uitată, să vezi o dată
în ochii mei acea lacrimă ascunsă din trecut și…
să-mi vezi ochii-acum de lacrimi vesele străpunși.

Și noaptea… și noaptea să visezi o-mbrățișare,
să te bucuri că îți sunt alături… și-o vibrare
să te mângâie ușor pe umăr, să mă simți aproape,
ca și cum te-aș săruta cand dormi, în vis, pe pleoape!

Și noaptea, da! Noaptea… atunci eu voi veghea
și printr-o stea am să-ți trimit lumina mea
să te trezești, să spui că ai simțit o adiere
și să știi c-a fost a mea… acea suavă mângâiere…

Mângâieri suave pe obrazu-ți care râde și…
…cum îți număr pașii atunci când vii și…
Și vino-acum din visul tău, asta doresc:
să fim noi doi, noi goi, să te iubesc!

Simt
-poezia lunii februarie-

Un teanc de sânge, un teanc de şerveţele,
un teanc de vise transformate în surcele,
un teanc de noi doi.

Un rând scris din iubire, unul suav,
un rând cuprins de lacrimi, unul mai grav,
un rând format din teancuri de noi doi.

Un suflet pustiit ca parcurile-n noapte,
un suflet gol, fără suspine-n şoapte,
un suflet fără noi doi.

O mâna albă, parcă moartă şi-o inimă la fel,
o mână albă ce nu poate scrie al său ţel,
o mână ce nu ne împreunează pe noi doi.

Şi-un gând sfârşit şi el prin lacrimi
şi-un gând se scurge pe obrazu-mi
şi-un gând uitat de noi doi.

Noi doi uitaţi de mână, suflet şi de teancuri,
noi doi pierduţi printre-ale poeziei rânduri,
noi doi… atunci…

Ţie
-poezia lunii ianuarie-

Suprinde-mă-ntr-o zi , surprinde-mă-ntr-o noapte,
Arată-te în umbra pomilor din parc
Şi fără să îmi spui ceva
Aiureşte-mă-ntr-o noapte!

Pe-o bancă-mbătrânită de sufletele ce-au şezut pe ea,
Acolo să ne aşezăm şi noi
Fără să ne atingem trupurile,
Să ne iubim ca toţi ce-au stat pe ea.

Să tragi pătura de întuneric peste noi de va fi frig
Şi de-mi va îngheţa o lacrimă,
Tu, fără să ai resentimente,
Să mi-o încălzeşti cu ale tale… care frig!